Nemo a câştigat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 12 mai, concursul Eurovision 2024. Reprezentantul Elveţiei a interpretat cântecul „The Code”, o piesă foarte personală despre ce înseamnă a fi o persoană non-binară.
Competiția din acest an a fost marcată de controverse, în special cu privire la participarea Israelului în concurs, după cum relatează AFP.
Marea finală a concursului Eurovision 2024 a avut loc la Malmö, în Suedia, unde 25 de ţări s-au duelat pentru trofeu şi pentru onoarea de a găzdui ediţia de anul viitor. După 4 ore de muzică, spectacole, divertisment şi emoţie, Nemo a fost încoronat câştigător.
Cântăreţul, în vârstă de 24 de ani, a câştigat concursul cu piesa „The Code”, o melodie plină de energie, care trece prin rap, drum&bass şi operă, și care este despre călătoria lui Nemo de autodescoperire ca persoană non-binară.
„Vreau să vă mulţumesc foarte mult, sper ca acest concurs să se ridice la înălţimea promisiunii sale şi să continue să militeze pentru pace şi demnitate pentru fiecare persoană din această lume”, a declarat interpretul.
Este cea de-a treia coroană la Eurovision pe care o câștigă Elveția.
Nemo a primit doar 365 de puncte, dar a cucerit şi publicul, care i-a adus 226 de puncte. Astfel, cu un punctaj total de 591, el l-a depășit pe favoritul croat Baby Lasagna, care a întrunit 547 de puncte. Ucraina s-a clasat pe locul trei, iar Franţa, pe patru.
„Piesa «The Code» spune povestea călătoriei pe care am început-o realizând că nu sunt nici bărbat, nici femeie”, afirmase, anterior, Nemo.
Artista israeliană Eden Golan, a cărei prezenţă la Malmo a generat controverse aprinse, ţara ei purtând un război total în Fâșia Gaza, s-a clasat pe locul cinci, cu 323 de puncte obținute de cântecul „Hurricane”.
La Malmo, în Suedia, mii de persoane au manifestat împotriva participării Israelului la competiţie pe fondul războiului împotriva populației palestiniene.
Versiunea finală a cântecului „Hurricane” a trebuit modificată deoarece, inițial, piesa făcea aluzie la atacul grupării Hamas, din 7 octombrie.
Cântăreţul Joost Klein a fost exclus din concursul Eurovision, decizie luată de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), care l-a suspendat pe reprezentantul Olandei după un incident „care nu are legătură cu participarea controversată a Israelului”, a informat France Presse.
„Poliţia suedeză a investigat o plângere depusă de o membră a echipei de producţie în urma unui incident care a avut loc după prestaţia în semifinala de joi seară”, a precizat EBU într-un comunicat. „În timp ce procedurile legale îşi urmează cursul, ar fi inadecvat ca el să continue să participe la competiţie”, a explicat organizaţia, reiterându-şi „politica de toleranţă zero faţă de un comportament inadecvat”.
Joi, la conferinţa de presă de după semifinale, Joost Klein (26 de ani) şi-a exprimat dezacordul de a fi plasat alături de reprezentantul israelian Eden Golan. El şi-a acoperit ostentativ faţa cu steagul olandez în mai multe rânduri.
CITEȘTE ȘI:
Elena Gheorghe s-a CONFESAT. „M-am simțit folosită”
Suedia în stare de ASEDIU până la toamnă. Controlul la frontiere a fost reactivat în plin EUROVISION